Naționala României va disputa un amical cu Danemarca în luna noiembrie

  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională a României va disputa, la 18 noiembrie, la București, o partidă amicală cu selecționata Danemarcei, a anunțat, marți, Federația Română de Fotbal pe site-ul oficial.

„Federația Română de Fotbal a ajuns la un acord cu federația daneză pentru programarea unui joc amical pe data de 18 noiembrie 2014. Partida se va disputa la București, alte detalii urmând a fi stabilite ulterior între cele două federații”, se arată pe site-ul citat.

Meciul România – Danemarca se va juca la patru zile după ce partida de pe teren propriu cu Irlanda de Nord din preliminariile Euro-2016. Amicalul din noiembrie este prima întâlnire dintre cele două selecționate după rezultatul de egalitate, 2-2, de la Copenhaga, din septembrie 2003, în urma căruia România a ratat calificarea la Euro-2004.

Condusă de Morten Olsen, Danemarca ocupă locul 22 în clasamentul FIFA, iar în preliminariile Euro-2016 se află într-o grupă cu Portugalia, Serbia, Albania și Armenia.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera

Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”

Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate

Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB

Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat

Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!

BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?

Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români

CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?

Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!

Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz

ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris

"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine

UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania

Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!

Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×